Spusele Monseniorului rezonează adânc înlăuntrul meu și mă provoacă să-mi amintesc de experiența personală a convertirii la Cristos. M-am născut și am crescut în Muntenia, acolo unde prezența altor confesiuni decât cea majoritară era aspru sancționată social. În Sibiu, am fost uimit să constat că bisericile erau pline, iar a face parte dintr-o altă denominație nu mai era considerată o crimă. Treptat, am descoperit frumuseţea şi tăria credinţei în fraţii mei din alte confesiuni, catolice sau protestante. Am dat la o parte toate prejudecăţile, m-am apropiat de oameni diferiţi de mine, am îndrăznit să explorez necunoscutul lor şi o bogăţie spirituală de nedescris mi-a invadat sufletul. Astăzi, nu îi pot înţelege pe cei care cred că dincolo de credinţa lor nimic nu este. Viaţa mi-a demonstrat că doar atunci când am păşit dincolo, m-am apropiat cu adevărat de Cel ce este. Monseniorul a avut acest curaj de a merge dincolo. Un curaj care l-a ridicat deasupra granițelor sectare, conferindu-i nu doar posibilitatea de a descoperi că, odată cu înaintarea pe muntele spiritual, „gardurile” se răresc și confesionalismul se stinge, ci, mai cu seamă, posibilitatea de a-i îmbrățișa cu iubire, înțelegere și acceptare pe toți pelerinii căutători de Cristos, indiferent de eticheta confesională. Până la urmă cui folosește a spune că ești drept-credincios fără acea dragoste cu impact universal, mai presus de fire, care se face pentru toți călăuză în noapte și oază în pustiul vieții? Un astfel de mandat catolic, universal, nu-l poate avea cineva care se îndoiește de credința lui, care se simte, în adâncul lui, strâmb-credincios. Doar cine e convins de adevărul credinței sale, de ortodoxia credinței lui, are îndrăzneala să se coboare până și-n întunericul eresului credinței fratelui său; lumina sa, oricât de mică ar fi, va birui.
Fie ca modelul ecumenic al Monseniorului de a-și trăi credința în Isus să ne inspire și pe noi a-L căuta pe Cristos în frații noștri de alte tradiții religioase creștine!
„În cele fundamentale, unitate; în cele secundare, libertate; şi în toate cele şi pretutindeni, iubirea” (Vincentus din Lerinum, secolul al V-lea). Aşa să ne ajute Dumnezeu!
ANDREI PĂTRÎNCĂ (n. 1981), de confesiune evanghelic-baptist, este medic specialist psihiatru, consilier analitic-existențial, autor al cărții de reflecții ecumenice „Am vreo valoare în lume”, implicat în dialogul interconfesional din Sibiu.
Ilustraţie din albumul de gravuri cu comentarii realizat de Vladimir Ghika, „Les Intermèdes de Talloires” (1924).
© „Vladimir Ghika, un catolic ortodox” este un proiect Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).
