Dintre toate apoftegmele Monseniorului Vladimir Ghika, aceasta privind trecerea sa la catolicism, pentru a se împlini ca ortodox îmi pare prea ades folosită să argumenteze catolicismul său, și nu deschiderea sa la dialog confesional. E ca și cum nu am vrea să conștientizăm că, poate, pentru a rezolva o tensiune de veacuri, omul acesta minunat a încercat să unească în persoana sa Apusul cu Răsăritul, catolicismul cu ortodoxia. De altfel ținuta sa preoțească, zglobietatea sa pastorală, libertatea răspunsurilor sale duhovnicești și adâncimea gândirii sale mistice îi desconspiră, adesea, tocmai distincția ortodoxă din cugetarea sa pastorală. Este, peste ani, reconversia iconică a minunatelor sale cuvinte, amintite de mama sa Alexandrina într-o epistolă adresată soțului său, Ioan, cuprinzând o exclamație entuziastă a „poetului” Vladimir dinaintea unui emoționant apus de soare: „Uite, mamă, cum cerul sărută pământul acolo”. În inima Monseniorului, cerul Răsăritului sărută pământul roditor al Apusului.
Există o discreție a convertirii sale. Nu bate toba și nu coboară nici un segment al Bisericii de dragul proslăvirii celuilalt. Este limpede că, pentru un om extrem de activ intelectual și sufletește, implicat în ajutorarea aproapelui, în spațiul unei Franțe iluminate, dar adesea în umbră duhovnicească, Monseniorul Ghika este pozitivat de catolicitatea sa. Cel puțin în ce privește posibilitatea implicării în misiune. Sunt convins, și texte care ne parvin din perioada pariziană confirmă spusa mea, că admira mult teologia morală ortodoxă, iconografia și liturgicul ortodox, că ortodoxia nu-i era o confesiune dușmană, vrednică de „punere la colț”. Iubindu-i pe oameni, Dumnezeu i-a îngăduit cea mai amplă libertate de mișcare în planul umanismului creștin, singurul cu adevărat umanizant.
Monseniorul știe și mărturisește că „viața spirituală este un lucru departe de a fi ușor de înțeles și explicat” (Scrieri spirituale, Ecou Transilvan, 2013, p. 136). Îndrăznesc să spun, cu Sfântul Maxim Mărturisitorul, că multe din tainele vieții în Hristos se cinstesc, adesea, cu tăcerea. Or, fiecare mișcare a sufletului către Dumnezeu beneficiază de o astfel de cinstire, demnă și discretă.
Pentru noi, astăzi, lecția cuvintelor sale e limpede. Confesiunile noastre nu sunt concurente. Discreția este veșmântul convertirii. Vorbăria este opusul rugăciunii și creșterii duhovnicești. Aproapele nostru nu-i câmpul de luptă al încăpățânării mărturisitoare. Asistența socială și sufletească a celui rătăcit de la Hristos nu-i o chestiune de ambiție personală, ci de chemare. A trăi cu Hristos înseamnă a muri și învia cu el. Îngrijit de un tânăr evreu, însoțit de un hoge tătar ce-ți cârpește reverenda, purtat în Cer și de rugăciunile unui preot american și ale unui preot pravoslavnic bănățean.
Creștinismul propus, astfel, de Vladimir Ghika nu e o mască socio-confesională. Ci împlinirea unui crez. Într-una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică!
Pr. Conf. Univ. Dr. CONSTANTIN-VALER NECULA (n. 1970) este preot ortodox, Consilier al Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului, profesor de Catehetică, Omiletică și Structuri Retorice la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu. Are un doctorat în teologie, nenumărate contribuţii la traduceri, conferinţe, intervenţii radio/TV și este autor a peste 30 de titluri de spiritualitate, dintre care menţionăm „Îndumnezeirea maidanului” (Ed. Agnos, Sibiu, 2006), „Gânduri şi miride” (Ed. Agnos, 2009), „Creștinism de vacanță” (Ed. Agnos, Sibiu, 2011).
Ilustraţie din albumul de gravuri cu comentarii realizat de Vladimir Ghika, „Les Intermèdes de Talloires” (1924).
© „Vladimir Ghika, un catolic ortodox” este un proiect Claudia Stan, „Deus meus in te confido” (Ps 25,2).
