Într-o lume a cărei perspectivă creştină asupra creației tinde să fie exclusiv (şi pe alocuri agresiv) antropocentrică, o exegeză biblică şi patristică asupra relației dintre om şi animale era mai mult decât necesară. De aceea e binevenită cartea aceasta, scrisă de trei nume cu greutate: Enzo Bianchi (superior şi fondator al comunității ecumenice de la Bose), Anne-Laetitia Michon (medic veterinar şi călugăriță în Comunitatea „Sf. Ioan”) şi Pietro Chiaranz (licențiat al Universității pontificale Antonianum din Roma şi al Institutului Sant-Serge din Paris).
NB: Cartea e publicată de o editură tânără din Oradea (Ratio et Revelatio) şi mi-a fost dăruită de un prieten a cărui delicatețe şi gingăşie față de iubirea mea pentru animale m-a lăsat fără cuvinte. Celor care împărtăşesc aceeaşi iubire (şi nu doar lor) le amintesc că nu este întâmplătoare data de 4 octombrie pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Animalelor, căci în ziua aceasta Biserica Catolică celebrează memoria unui mare sfânt al său, Francisc de Assisi, protector al animalelor, cel care a îmblânzit lupul din Gubbio şi care le predica vrăbiilor. Aceeaşi Biserică Catolică are o binecuvântare specială destinată animalelor, inspirată din iubirea lui Francisc pentru necuvântătoare. Iar celor care continuă să creadă că un creştin e dator să-şi iubească doar aproapele om, această carte le aduce argumente viabile că nu poți iubi cu adevărat fără compasiune arătată unor suflete neajutorate.
L-am ales ca „ilustrator” al acestui articol pe Jan Brueghel cel Bătrân şi al său tablou care-l înfățişează pe Tobia şi câinele său.
Enzo Bianchi:
„Atunci când vedem un animal că suferă, câinele nostru murind, păsările de pe pervaz mâncând firimiturile pâinii noastre, trebuie să ştim că Dumnezeu «se gândeşte la ele» (cf. Mt 6,26, Lc 12,24, 1Cor 9,9); că Dumnezeu a avut milă de animalele din cetatea Ninive, care e metafora lumii acesteia (cf. Iona 4,10-11); că Dumnezeu le hrăneşte la timpul potrivit ca să le sature (cf. Ps 104, 27-28). Cu adevărat, noi oamenii ar trebui să vedem în animale nişte «tovarăşi de drum». Imaginea biblică a lui Tobia, care porneşte la drum lung însoțit de un înger şi de câinele său (cf. Tobia 6,1; 2,4) este parabola călătoriei noastre pe pământ, în timpul căreia animalele, nu numai îngerii păzitori sau oamenii, care nu sunt prezenți întotdeauna, ne sunt tovarăşi. Animalele sunt mereu o prezență şi adesea, mai ales pentru persoanele simple şi nevoiaşe, sunt ajutor, companie şi consolare; animalele sunt tovarăşii de drum ai oamenilor”.
Enzo Bianchi:
„Prin intermediul unui măgar, Dumnezeu dojeneşte un profet (cf. Num 22,21-35), cu ajutorul unui peşte mare l-a făcut pe Iona să înțeleagă care este drumul ascultării de Dumnezeu (cf. Iona 2), folosindu-se de un corb, l-a hrănit pe Ilie într-o peşteră (cf. 1Regi 17,1-6), printr-un porumbel a decis coborârea Duhului său peste Isus din Nazaret (cf. Mc 1,10; In 1,32), prin cântatul unui cocoş i-a deşteptat lui Petru conştiința păcatului (cf. Mc 14,72), iar prin mielul a arătat Omul prin excelență, robul lui JHWH (cf. In 1,29-36).
Enzo Bianchi:
„Ar mai trebui să se accepte faptul că şi animalele participă la aducerea de laudă lui Dumnezeu şi la rugăciunea către El. e suficient să priveşti ochii unui animal rănit pentru a înțelege nevoia lui de mântuire, să auzi cântarea lui veselă şi strigătul victorios pentru a recunoaşte în ele lauda adusă lui Dumnezeu: dacă va exista mântuire, va trebui să fie pentru toți şi pentru toate, şi pentru animale, şi pentru plante, şi pentru întreg universul! Cuvintele noastre solidarizează cu o superbă rugăciune înflorită în tradiția inaugurată de Vasile cel Mare: «Doamne, Mântuitorul lumii, îți aducem ruga noastră şi pentru animalele care cu umilință duc împreună cu noi povara şi căldura zilei şi ne oferă viețile lor mărunte, ajutându-ne să trăim mai bine. Noi te rugăm şi pentru vietățile sălbatice, pe care tu le-ai creat cu ştiință, puternice şi frumoase. Te rugăm pentru toate făpturile, şi pentru cele care nu sunt inteligente, pentru că şi ele îşi au rostul, chiar dacă noi nu suntem în stare să îl recunoaştem. Şi te implorăm, Doamne, pentru bunătatea şi blândețea ta, pentru că tu ai promis să sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace (cf. Ps 36,7) şi ai revărsat asupra noastră a tuturor dragostea ta infinită»”.
