Vă voi spune acum câteva cuvinte despre crucile exterioare. Acestea sunt cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sunt răspândite pe toate drumurile noastre şi se întâlnesc aproape la fiece pas. Aici putem include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor apropiați, necazurile de la serviciu, tot felul de privațiuni şi de pagube, neplăcerile familiale, relațiile nefavorabile cu lumea, jignirile, supărările, pierderile şi, în general, soarta pământească, mai mult sau mai puțin anevoioasă pentru fiecare.
Cine nu are vreuna dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici bogăția, nici slava, nici mărirea pământească nu ne scutesc de ele. Ele s-au împletit cu viața noastră pământească din clipa în care s-a închis raiul pământesc şi nu se vor desprinde de ea, până când nu se va deschide raiul ceresc.
De vrei ca aceste cruci să-ți fie mântuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum le-a rânduit Dumnezeu pentru mântuirea omului, în general, şi a ta, în particular. De ce a rânduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pământ fără necazuri şi strâmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat, ca să nu trăiască pe pământ ca un băştinaş în patria sa, ci ca un călător şi ca un venetic într-o țară străină şi să caute întoarcerea în adevărata sa patrie.
Când omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din rai şi, în afara raiului, a fost înconjurat de necazuri şi de lipsuri şi de tot felul de greutăți, ca să țină minte că nu se află la locul său, ci este pedepsit, şi ca să se îngrijească să caute miluire şi revenire la rangul său.
Astfel, nu te mira văzând necazuri, nenorociri şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjesti. Nu îi şade bine criminalului şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gând în inimă şi poartă-ți soarta cu seninătate.
„Dar de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai puțin?”, vei spune. „De ce pe mine mă strâmtorează necazurile, iar altuia îi merge bine aproape în toate? De ce eu mă frâng de durere, iar altul se mângâie? Dacă aceasta este soarta tuturor, măcar să se împartă în mod egal fiecăruia, fără excepții”. Dar chiar aşa se împarte. Uită-te mai bine şi vei vedea.
Ție ți-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi mâine, iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. De ce te uiți la ceasuri şi la zile? Priveşte întreaga viață, de la început până la sfârşit, şi vei vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu. Găseşte pe unul care să jubileze de bucurie întreaga viață! Până şi regii adesea nu dorm nopțile din pricina greutății ce le apasă inima.
Ți-e greu acum, dar înainte n-ai avut parte de bucurie?! Dumnezeu îți va mai da şi vei vedea şi alte zile de bucurie. Rabdă, deci! Cerul se va lumina şi ție asupra ta. În viață este ca în natură, sunt ba zile întunecoase, ba zile senine. S-a întâmplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă?! Şi este cineva pe lume care să creadă că nu va trece?! Gândeşte şi tu la fel despre supărarea ta şi te vei mângâia de buna nădăjduire.
Îți este greu. Dar este, oare, aceasta o întâmplare fără motiv? Pleacă-ți cât de cât capul şi adu-ți aminte că există Dumnezeu, care se îngrijeste de tine ca un parinte şi nu te scapă din ochi. De te-a ajuns nenorocirea, nu s-a întâmplat decât cu îngăduința şi cu voia Lui. Nimeni altul decat El ți-a trimis-o. Iar El ştie foarte bine ce, cui şi când să-i trimită; şi când trimite, trimite spre binele aceluia care primeşte suferința. Aşadar, uită-te în jurul tău şi vei vedea, în nenorocirea care te-a ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine.
Dumnezeu vrea să-ți curețe vreun păcat sau să te îndepărteze de vreo treabă păcătoasă sau, printr-un necaz mai mic, să te ferească de un altul mai mare, ori vrea să-ți dea ocazia să-ți arăți răbdarea şi credința în El, pentru ca apoi să-Şi arate în tine slava milostivirii Sale. Desigur că ceva dintre acestea ți se potriveşte. Caută deci ceea ce ți se potriveşte şi oblojeşte-ți cu aceea rana, aşa cum foloseşti un plasture, şi se va răcori arsura ei.
De altfel, dacă nu vei vedea clar ce anume vrea să-ți dăruiască Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ți în inimă credința generală şi neiscoditoare că tot ce vine de la Domnul este spre binele nostru, şi tălcuieşte-i sufletului tulburat: aşa a binevoit Dumnezeu. Rabdă! Pe cine pedepseşte Dumnezeu, acela-i este ca un fiu!
Mai bine opreşte-ți privirea la starea ta morală şi la starea din veşnicie care îi corespunde. Dacă eşti păcătos – cum eşti, de altfel – bucură-te că a venit focul năpastei care-ți va arde păcatele. Tu priveşti suferința numai dinspre pământ. Dar mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Priveste focul cel veşnic, pregătit pentru păcatele noastre. Şi, de acolo, priveşte-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire?!
Spune-ți în sinea ta: „După păcatele mele îmi sunt trimise aceste lovituri” şi mulțumeşte-I Domnului că bunătatea Lui te îndrumă spre pocăință. Apoi, în loc să te întristezi fără rost, află care-ți este păcatul, pocăieşte-te şi nu mai păcătui. Când vei cugeta astfel, vei spune, desigur: „Încă este puțin ceea ce am primit! Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit”.
Aşadar, indiferent de porți soarta amară a tuturor, ori suferințele şi necazurile personale, rabdă-le cu inima împăcată, primindu-le cu recunoştință din mâinile Domnului, ca pe un leac împotriva păcatelor, ori ca pe o cheie care deschide uşa în împărăția cerească.
(va urma)
(din Sf. Teofan Zăvorâtul, „Viaţa lăuntrică”, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, comandă aici)
