Dragi îngeri păzitori,
Adelina noastră și-a încheiat cura de citostatice și a fost trimisă la spitalul din Constanţa, fiindcă mama ei a fost decăzută din drepturi, iar Protecţia Copilului Constanţa nu a încredinţat-o încă mătușii ei (sora mamei). Nu știm exact cum stau lucrurile din punct de vedere legal, fiindcă atât Protecţia Copilului din Spitalul „Marie Curie”, cât și cea din Constanţa încă nu ne-au oferit informaţii suficiente pentru a ne da seama cum o putem ajuta pe Adelina în continuare. Înainte de plecarea ei din București, am discutat cu șeful de secţie de la Oncologie, însă nu am obţinut de el acordul de a angaja o persoană care să stea permanent în spital cu Adelina, pentru a avea grijă de ea. Tot înainte de externare, mama ei, Gica, a venit în spital și a stat cu ea câteva zile, fără să se implice deloc în îngrijirea ei (care a rămas tot în sarcina doamnei Stela Durac, mama lui Alex). Am discutat cu Gica și eu și Andreea Angelescu și am asigurat-o de tot sprijinul nostru în continuare și că indiferent de felul în care va arăta viitorul, Adelina nu va duce lipsă de mâncare și de medicamente. Din discuţia cu ea, am reţinut că ajutorul de handicap al Adelinei și alocaţia celorlalte trei fete sunt singurele surse de venit ale familiei lor.
Ieri am primit o veste îngrijorătoare: în ciuda faptului că spitalul din Constanţa a fost pus în gardă de Protecţia Copilului cu privire la situaţia socială a pacientei Adelina Bonea, ieri dimineaţă, Adelina a fost luată de mama ei din spital și nu se știe unde a fost dusă. Din datele pe care le avem în momentul de faţă, sunt date în urmărire, însă, din cauza viscolului, poliţia nu poate acţiona (se pare că drumul de acces spre scomuna în care locuiesc, Cornu) este blocat din cauza nămeţilor. Așadar, pentru moment, singruul ajutor pe care îl putem da Adelinei, până aflăm vești noi, este rugăciunea, pe care o implorăm de la voi toţi pentru sufleţelul ăsta mic și amărât aruncat de colo-colo de toată lumea…
*
Iată, așa cum am promis, un raport al sumelor încasate de la îngerii păzitori și cheltuite în lunile decembrie și ianuarie. Am primit în total suma de 4745 lei, din care 2320 lei în contul lui Alexandru Şerbu și 2425 lei numerar. Cu acordul vostru, am cheltuit o parte din bani și pentru nevoile celorlalţi copii de la Oncologie și pentru a le aduce tuturor bucurii de Crăciun. În cele două luni s-au cheltuit în total 3650 lei, astfel : 150 lei parastas Ionuţ (care a murit anul trecut și nu avea pe nimeni), 1750 lei cadouri și medicamente de Crăciun, 470 lei oferiţi în numerar mamelor pentru urgenţe de ci cu zi (Alex Durac 100, Andrei Bombi 70, Ema 50, Fidan 100, Cristi Rostogolea 50, Adelina Bonea 100), 400 lei operaţie Alex Durac, 350 lei alimente, 530 lei medicamente.
Mai avem în bancă 100 lei și numerar 995 lei, din care vom achita în zilele următoare aprox 200 lei pentru masa de prânz din ultimele două săptămâni a lui Alex Durac (transferat la Ortopedie pentru operaţia de protezare a femurului afectat de osteosarcom) și urgenţele grave ale nou-venitei Anais Năstase, despre care vă povestesc îndată. Deci, săptămâna viitoare probabil că bănuţii se vor temina și de aceea vă rugăm să nu uitaţi de copilașii noștri. Ne rugăm ca Dumnezeu să vă răsplătească pe toţi după bunătatea inimii voastre mari, loc tainic de purtat crucea alături de copiii de la Oncologie…
*
Anais Năstase are 2 ani și 7 luni și suferă de o formă cumplită de cancer: neuroblastom, cu multiple metastaze la organele interne și stomac. De curând a dezvoltat și un virus stomacal și va merge la Spitalul „Victor Babeș” pentru o săptămână, în vederea tratamentului, după care va reveni la „Marie Curie” unde numai Dumnezeu știe ce va urma. Povestea ei începe în luna decembrie a anului trecut, când, fiind în imposibilitate de a defeca timp de câteva zile, controlul medical a descoperit o tumoră. Au urmat controale suplimentare și s-au văzut și metastazele. Boala a evoluat foarte rapid și extrem de agresiv. Din păcate, fetiţa a suferit multiple leziuni interne (distrugere a peretelui stomacal și a uretrei) și o gramadă de complicaţii. Acum este o umbră scheletică, sălbăticită și cu atitudine de copil hăituit (acesta este și motivul pentru care care nu i-am făcut încă fotografii). Două luni de înţepături, tăieturi, anestezii, perfuzii au făcut din ea un copil irascibil, dar totuși dornic de comunicare. Mămica ei, Aida, este o femeie puternică și foarte cerebrală, dar în ochii ei poţi citi durerea și nedumerirea. Oare cine ar putea privi copilul acesta pasiv? Anais este fan Mickey Mouse și am putea să îi ducem niște cărţi de colorat și niște creioane. În privinţa tratamentului, are nevoie de medicamentele de uz curent și de urostome (ea folosește 60/lună, iar spitalul îi asigură doar 30, restul trebuie cumpărate). Anais este un copil ca toţi ceilalţi de la Oncologie, a cărui familie este copleșită de suferinţă și de problemele financiare. Mămica are nevoie de susţinere morală și financiară, chiar dacă spune că momentan se mai descurcă. Noi, cei ce mergem des acolo, știm ce îi așteaptă din punct de vedere financiar. Ei încă nu știu… și poate pentru moment este mai bine așa.
Îngeri păzitori, haideţi, vă rog, să întindem din nou o mână de ajutor, fiindcă un adevărat înger păzitor nu doarme, nu obosește și nu se descurajează niciodată! Cine nu poate să doneze bani sau medicamente, poate da din timpul lui, vizitându-i pe copilași, citindu-le povești, oferind suport moral mămicilor… Cine nu poate nici asta, încă mai poate ajuta, distribuind mesajul acesta către cât mai mulţi prieteni din lista lui… Cu toţii putem face ceva! Oricât de mărunt ni s-ar părea nouă ajutorul nostru, el valorează imens pentru cei care îl primesc!
NB: Reamintesc trei coordonate importante:
- găsiţi grupul nostru pe Facebook („Alături de copiii bolnavi de cancer de la Marie Curie”) și îi rugăm pe îngerii păzitori care au cont pe Facebook să se alăture acestui grup, pentru a fi mereu la curent cu situaţia din spital și cu urgenţele
- pentru îngerii păzitori care doresc să trimită bani prin transfer bancar, numărul de cont al lui Alexandru Şerbu, deschis la Banca Millenium, este RO98MILB0000000001955426 (Atenţie! Deoarece acesta este contul personal al lui Alex, pentru a putea gestiona corect banii pe care îi trimiteţi, vă rugăm să menţionaţi de fiecare dată că sunt destinaţi copiilor de la Oncologie)
- pentru cei care doresc să doneze medicamente și suplimente, e bine de știut că lista cu medicamentele care se consumă permanent și de care e mereu nevoi în cantităţi foarte mari sunt următoarele: Osteocare calciu sirop, Corsodyl apă de gură pentru afte, Tantum Verde (pastile și spray), Hexoral, Strepsils Intensiv, Strepsils Plus, Decasept simplu, Fluocinolon unguent, Nurofen 6-12 ani, Aerius sirop, cremă masaj piciorușe (Fastum Gel sau Diclofenac), bicarbonat de sodiu, alcool medicinal, ulei de corp Chicco.